Category Archives: Media

O incursiune în cotidianul oamenilor din trecut (Crihana Veche, 9 august 2018) Prin Artă spre Cultură / Cahul - capitala tineretului

În intervalul 9-10 august 2018, echipa de cercetători ai A.O. ”Institutul de Cercetări Bioarheologice și Etnoculturale” (ICBE), formată din Ion Ciobanu (arheolog), Angela Simalcsik (antropolog), Serghei Agulnicov (arheolog) și Robert Daniel Simalcsik (antropolog), au organizat pe șantierul arheologic Crihana Veche tabăra de vară pentru copii, adolescenți și tineri. Au fost ținute lecţii şi prelegeri publice cu tematici din domeniul arheologiei, paleoantropologiei și traseologiei. S-a amenajat Parcul de Arheologie Experimentală, unde au fost efectuate experimente de traseologie pe piese din os și silex similare celor din epoca pietrei.

Ateliere de artă populară interactivă (broderie, desen, puzzle tematic), Cahul, 11-12 august 2018 Prin Artă spre Cultură / Cahul - capitala tineretului

Afis Ateliere-page-001

Asociaţia Obştească „Institutul de Cercetări Bioarheologice şi Etnoculturale” (ICBE), în colaborare cu Asociaţia Obştească „Pro Art” şi Clubul Național al Coregrafilor din Republica Moldova, anunță organizarea Atelierelor de artă populară interactivă (broderie, desen, puzzle tematic) „Arta definește Cultura” și a Atelierului profesional de dans popular „Jocuri folclorice de pe malul Prutului”, care se vor desfășura la 11-12 august 2018, ora 10.00, la Muzeul Ținutului Cahul (str. Lev Tolstoi 4) și Piața Horelor (bd. Victoriei), or. Cahul. Manifestările fac parte din seria de acțiuni implementate în cadrul proiectului „Prin Artă spre Cultură”, prin intermediul Programului „Cahul – Capitala Tineretului 2018”, organizat şi finanţat de către Ministerul Educaţiei, Culturii şi Cercetării al Republicii Moldova.

A început o nouă campanie de cercetări arheologice interdisciplinare în sudul Republicii Moldova Ion Ciobanu, Angela Simalcsik, Serghei Agulnicov, Robert Daniel Simalcsik, Nicolai Agulnicov

Pe data de 1 august 2018, echipa de cercetători ai Asociaţiei Obşteşti ”Institutul de Cercetări Bioarheologice și Etnoculturale” (ICBE), formată din Ion Ciobanu (arheolog), Angela Simalcsik (antropolog), Serghei Agulnicov (arheolog), Robert Daniel Simalcsik (antropolog) și Nicolai Agulnicov (student), a început o nouă campanie de cercetări arheologice interdisciplinare în sudul Republicii Moldova. Acestea vizează, mai întâi de toate, cercetarea arheologică prin săpături a unei movile funerare de pe moşia satului Crihana Veche (Tumulul 15), cu implicarea la scară largă a elevilor de gimnaziu şi liceu, studenților și voluntarilor din municipiul Cahul și din satele din apropiere.

Valea Prutului Inferior, cercetări etnografice și folclorice de teren Natalia Grădinaru, Dorina Onica, Mariana Cocieru

Valea Prutului Inferior 2018 (4)

În perioada 16 iulie-5 august 2018, echipa de etnografi și folcloriști ai Asociației Obşteşti ”Institutul de Cercetări Bioarheologice şi Etnoculturale” (ICBE), constituită din dr. Natalia Grădinaru, dr. Dorina Onica și dr. Mariana Cocieru, a realizat cercetări de teren în satele Manta, Pașcani, Văleni, Giurgiulești şi Crihana Veche din valea Prutului de Jos.

Cercetările au fost realizate de către etnografii şi folcloriştii Asociaţiei Obşteşti ”Institutul de Cercetări Bioarheologice şi Etnoculturale” (ICBE), în colaborare cu Asociaţia Obştească ”Pro Art”, în cadrul proiectului ”Prin Artă spre Cultură”, prin intermediul Programului ”Cahul – Capitala Tineretului 2018”, organizat şi finanţat de către Ministerul Educaţiei, Culturii şi Cercetării al Republicii Moldova.

Scopul expediției etnofolclorice a fost de a colecta materialele etnografice de teren cu referire la elementele de cultură materială, de a surprinde fenomenele de cultură spirituală în formele lor firești de manifestare și a le înregistra, prin valorificarea memoriei colective a creațiilor de folclor local. În decursul cercetărilor a fost colectat un bogat material audio, video şi fotografic, prin care pot fi reconstituite elementele de cultură și civilizație rurală caracteristice văii Prutului. Astfel, prezintă interes datele culese cu referire la construcția și arhitectura locuinței, formele de amenajare și organizare a gospodăriei și adăposturilor din vatra și moșia satelor, ocupațiile (în special oieritul și pescuitul) și meșteșugurile, tehnica populară şi portul. De asemenea, un rol însemnat îl constituie datele înregistrate şi materialul fotografic colectat cu referire la sărbătorile și obiceiurile din ciclul familial (naştere, căsătorie, înmormântare), calendaristice (sărbători şi obiceiuri cu dată fixă, cu dată mobilă), sărbătorile comunitare. Au fost înregistrate texte inedite de descântece, colinde, urături, captate elemente de folclor coregrafic și teatru popular, identificate cunoștințe și credințe populare, practici de medicină populară. Materialele audio culese vor fi textualizate și valorificate în scopul elaborării unei lucrări științifice, album etnografic și alte studii de specialitate, prin intermediul cărora se va contribui la cunoașterea, promovarea patrimoniului comunității locale și consolidarea identității culturale.

New Cases of Symbolic Trepanation from the Medieval Period Discovered in the Space between Pruth and Dniester Angela Simalcsik

Lozova G.77

Symbolic trepanation is an invasive procedure, performed on living individuals, without creating a direct connection between the endocranial space and the outer world. Most cases of symbolic trepanation come from the archaeological discoveries made in the Carpathian Basin and in Bulgaria, dating from Early and Middle Age. For the space between Pruth and Dniester rivers, the first symbolic trepanations (14 cases / skulls) were discovered by I. Hîncu, in the medieval necropolises known as Căprăria (10th-12th centuries) and Limbari (12th-14th centuries).

Lansăm invitațiile la conferinţa ştiinţifică internaţională „Cercetări bioarheologice și etnoculturale în sud-estul Europei” organizată de ICBE 14-16 august 2018

Stimați colegi şi colaboratori, avem deosebita plăcere și ocazie să vă invităm la prima manifestare științifică organizată de Institutul de Cercetări Bioarheologice şi Etnoculturale (ICBE).

Conferinţa ştiinţifică internaţională „Cercetări bioarheologice şi etnoculturale în sud-estul Europei” este organizată de Institutul de Cercetări Bioarheologice şi Etnoculturale (ICBE), în colaborare cu Agenția Națională Arheologică din Chişinău, Universitatea ”Bogdan Petriceicu Haşdeu” din Cahul, Facultatea de Istorie şi Filosofie a Universității de Stat din Moldova, Centrul de Cercetări Antropologice ”Olga Necrasov” al Academiei Române – Filiala Iaşi, Muzeul de Istorie ”Paul Păltănea” din Galaţi, Centrul Cultural ”Dunărea de Jos” din Galaţi, Institutul de Cercetări Eco-Muzeale ”Gavrilă Simion” din Tulcea şi Institutul de Cercetări Economice şi Sociale ”Gh. Zane” al Academiei Române – Filiala Iaşi.

Menționăm că manifestarea la care vă invităm să participați este înscrisă în Registrul național al manifestărilor științifice internaționale pentru anul 2018, aprobat și vizat de Consiliul Național pentru Acreditare și Atestare din Republica Moldova.

Evenimentul se va desfășura în intervalul 14-16 august 2018, en plain air, pe șantierul arheologic de la Crihana Veche (raionul Cahul, Republica Moldova), în regiunea Aeroportului Internațional din Cahul.

Organizatorii acestei manifestări ştiinţifice doresc să ofere specialiștilor şi iubitorilor de istorie ocazia să prezinte cele mai importante descoperiri din sud-estul Europei, din domeniile arheologiei, antropologiei, arheozoologiei, paleobotanicii, paleontologiei, sociologiei, pedologiei, etnologiei, folcloristicii, etc.

Vă rugăm ca până la data de 15 iulie 2018 să ne comunicaţi intenţia dumneavoastră în legătură cu participarea la acest eveniment şi să ne faceţi cunoscut titlul intervenţiei şi un scurt rezumat. Rezumatul trebuie să cuprindă între 200 şi 300 cuvinte, poate fi însoţit de o planşă color sau alb-negru.

Toate rezumatele vor fi recenzate de membrii Comitetului Ştiinţific al ICBE.

Aşteptăm cu nerăbdare înscrierile dumneavoastră!

Organizatorii asigură cazare, masă și o atmosferă plăcută pentru discuțiile ce vor răsări pe marginea comunicărilor. Promitem să fim gazde generoase și să vă mulțumim corespunzător pentru efortul pe care-l veți depune pentru a ne onora cu prezența.

Notaţi în agenda dumneavoastră: data limită pentru trimiterea rezumatelor este 15 iulie 2018!

Așteptăm înscrierile la următoarele adrese electronice:

archaeologymoldova@gmail.com

angellisimal@gmail.com

Cu respect, în numele Comitetului Organizatoric,
Ion Ciobanu (Director executiv / președinte al ICBE) și Angela Simalcsik (vicepreședinte al ICBE).

Pentru mai multe detalii privind activitatea A.O. „Institutul de Cercetări Bioarheologice şi Etnoculturale” (ICBE), vă rugăm să consultaţi pagina web https://bioarchaeoheritage.eu/

The disturbed Sarmatian graves from Medeleni–Ungheni (Republic of Moldova). Palaeoanthropological data Angela Simalcsik and Robert Daniel Simalcsik

Medeleni

Abstract. In 2015 at Medeleni-Ungheni were discovered five graves belonged to a plane Sarmatian cemetery dated in the 1st-2nd centuries AD. At least four of the five graves discovered at Medeleni were disturbed in antiquity. Four skeletons belonged to adult individuals (only women) and one skeleton comes from a child.